joi, 28 iunie 2012

FRATILOR, CE MAI STATI, BELITI-L PE BASESCU !

Cei care spun că USL guvernează, dar nu conduce – adică se află la guvernare, dar nu influenţează în mod major cursul evenimentelor, au dreptate. Adevărat, o parte din aceasta gresala se datorează USL înseşi, care a întârziat nepermis de mult să restructureze structurile de la nivel central şi din teritoriu, fie că vorbim despre deconcentrate, fie de structuri ale ministerelor de forţă. Victor Ponta pare că a uitat că se luptă cu un duşman (, iar nu adversar) implacabil, necruţător şi, mai ales, fără scrupule. A procedat, cu alte cuvinte, precum Tăriceanu, care a crezut timp de doi ani şi mai bine în virtuţile convieţuirii politice cu Băsescu – când s-a trezit din somn, îi fugise un sfert din partid din ograda PNL.

Un exemplu despre cum nu trebuie să crezi că nişte instituţii pervertite de către numirile politice din partea preşedintelui şi ale PDL ar putea să procedeze conform legii şi normalităţii l-au dat în ultimele zile Procuratura Generală, DNA, ANI şi, azi, Curtea Constituţională.

Ce este de făcut? Să schimbi capii acestor structuri… dar nu poţi, deoarece unele dintre aceste numiri sunt la latitudinea Cotrocenilor. Atunci?

Atunci vine răspunsul pe care l-a dat deja Crin Antonescu: îl suspenzi pe Traian Băsescu.



miercuri, 20 iunie 2012

COLONEII CACACIOSI AI REGIMULUI BASESCU

Lista ofiţerilor numiţi la "strict secret" de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU, printre colonei


Lista ofiţerilor numiţi la "strict secret" de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU, printre colonei
În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea a prezentat o listă care conţine nume sonore din viaţa politică românească, avansate în diferite grade în Armată, de fostul ministru al Apărării Naţionale Gabriel Oprea.

Lista conţine nume de politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, jurnalişti, având ca apartenenţă politică PDL.

Numele sunt prezentate în premieră, ofiţerii fiind numiţi la strict secret de ministru Gabriel Oprea.

- Apostu Sorin - Primar Cluj arestat pentru fapte de corupţie - PDL - Lt.Col. (2011, absv.)
- Arnăutu Decebal - Primar Târgu Neamţ - PDL - Col. (2010, cap.)
- Blejnar Sorin - Şef ANAF - PDL - Col. (2011, lt. col.)
- Bica Radu Vasile - Vicepreşedinte al CJ Cluj, arestat pentru fapte de corupţie - PDL
- Botiş Ioan Nelu - Deputat, Ministru - PDL - Lt.Col (2010, Lt.)
- Boureanu Cristian - Deputat - PDL - Col. (2011, absv.)
- Brînză William Gabriel - Deputat - PDL - Lt.Col. (2011, sold.)
- Brînză Daniel - Secretar Executiv Diaspora - PDL - Col. (2010, absv.)
- Drăgan Romeo Ionel - Director General Adjunct ANL - PDL - Lt.Col. (2012, Plt.Maj.)
- Falcă Gheorghe - Primar Arad - PDL - Mr. (2010, Cap.)
- Ferencz Ştefania Gabriela - Secretar General Adjunct al Guvernului - PDL - Mr. (2011, absv.)
- Flutur Gheorghe - Preţedinte CJ Suceava - PDL - Col. (2011, Lt.Col), Lt.Col. (2010, Mr.)
- Alexandru Lazescu - Director TVR - PDL - Col. 2011
- Robert Turcescu - Jurnalist - PDL - Col. 2010
- Mihai Răzvan Ungureanu - Prim-ministru - PDL - Col. 2011
- Gheorghe Ştefan - PDL Neamţ - PDL - Col. 2010
- Ialomiţianu Gheorghe - Ministru de Finanţe - PDL - Col. (2010, Slt)
- Iliescu Valentin Adrian - Şeful Dep. pt. Rel. cu Parlamentul - Guvern - PDL - Col. (2010, Slt.)
- Ionescu Silvian - Ex Comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu - PDL - Col. (2010, Cpt.)
- Ivaschescu Nicolae - Secretar de Stat la Ministerul Muncii - PDL - Lt.Col (2010, absv.)
- Gheorghe Nastasia - Secretar de Stat - PDL - Col. (2010, Mr)
- Negoiţă Liviu - Primar Sector 3 - PDL - Col. (2012, Mr.)
- Oltean Ioan - Deputat - PDL - Col. (2010, absv.)
- Cristian Constantin Poteraş - Primar Sector 6 - PDL - Lt.Col. (2010, sold.), Col (2012, Lt.Col.)
- Preda Cezar Florin - Vicepreşedinte PDL - PDL - Col. (2011, Lt.)
- Neculai Rebenciuc - Deputat - PDL - Lt.Col. (2010, Sold.)
- Savin Emanoil - Primar Buşteni - PDL - Col. (2010, slt.)

luni, 11 iunie 2012

SCUFUNDAREA PDL


TOPUL erorilor care au dus la scufundarea PDL. Vezi lista celor 12 greseli care au distrus gruparea democrat-liberala


Econtext va prezinta un top al erorilor care au determinat scufundarea Partidului Democrat Liberal (PDL) din ultimii ani.

Nu este vorba despre calitatea uneia sau alteia dintre masurile economice, acestea pot fi discutate cu argumente pro si contra, iar sustinerea uneia dintre pozitii ar putea parea partizanat si, implicit, subiectivism.

Nu, ceea ce urmarim este sa analizam activitatea PDL-ului ca partid, activitatea interna si externa, care a generat o scufundare drastica.

Se merge deseori (aproape in unanimitate) pe ideea ca masurile de austeritate, masurile economice dure sunt cele caer au distrus partidul, dar acest lucru nu este in totalitate adevarat. Ceea ce a dus la aceasta scufundare a fost lipsa de comunicare, explicarea acestor masuri, dar si alte deficiente, toate fiind conectate.

Vezi cazul Bulgariei, care, desi nu trece printr-o recesiune ca cea a Romaniei, are la putere un partid care se bucura inca de sustinere si incredere. Motivul: o buna comunicare intre guvernanti si populatie.

Lipsuri

Iar Econtext a listat doisprezece dintre aceste deficiente, listarea fiind realizata nu neaparat intr-o ordine a importantei, ci mai degraba intr-o ordine a corelarii. Cu alte cuvinte, am incercat sa prezentam aceste deficiente intr-o inlantuire, intrucat ele sunt interconectate.

Daca aceste deficiente nu ar fi existat (daca s-ar fi actionat pentru a nu aparea), suntem de parere ca impactul masurilor de austeritate asupra partidului putea fi serios atenuat. Chiar mai mult decat atat!

Bineinteles, nu excludem si existenta altor „erori”. Ceea ce credem ca ar fi important este ca, dupa analizarea acestor chestiuni, daca se dovedesc reale, sa se ia masuri. Cu alte cuvinte, PDL ar trebui sa-si construiasca o strategie de recuperarea a terenului pierdut, un come-back, acum in al 13-lea ceas. Daca vrea sa mai existe in spectrul politic romanesc.

Dar iata care sunt cele doisprezece erori care au generat o scadere a scorului electoral al PDL:

1. Fuga de propriul partid

Toate proiectele de modificare a culorii sau a numelui partidului. Plus toate asocierile, metamorfozele partidului in miscari populare, apel-uri si alte formule de acest gen. Au slabit unitatea partidului, au dat ideea de abandonare a partidului, de diluare a fortei democrat-liberale, de fuga catre altceva.

2. Luptele interne

Toate luptele interne au slabit partidul. De la pretinsele lupte intre gruparile Blaga, Videanu, etc, pana la excluderile de tipul Cristian Preda, toate acestea au dat senzatia de lupta pentru putere in partid, in loc de unitate pentru a guverna.

In plus, in mijlocul acestor framantari, mai multe partide de opozitie, grupate intr-o alianta (USL) au functionat unitar. Si s-a infiripat aceasta imagine duala: cei de la putere care se lupta intre ei, pe de o parte, si opozitia, pe de alta parte, care gandeste si actioneaza unitar, precis, cu scopuri bine stabilite.

3. Speranta ca adversarul se va narui

Lipsa de activitate a PDL-ului a fost pretextata de asteptarea ca adversarul (USL) se va auto-scufunda. Ca victoria va veni de la sine, intrucat alianta rivalilor nu va rezista pana la alegeri. Plus aroganta unor lideri democrat-liberali care au propagat aceasta idee, mai mult pentru a focaliza atentia asupra lor.

Orice analist politic, cu o baza minima de lecturi politice, stie ca sansele ca o formatiune sa se dizolve inainte de alegeri, cand are sanse de a castiga masiv aceste alegeri, sunt infime. Dovada de irealism politic sau, mai precis, de comoditate!

4. Lipsa de interactiune cu filialele locale

Partidul a functionat doar la nivel guvernamental si parlamentar. Nu a existat o relationare reala cu filialele din teritoriu, iar acest lucru devine cronic, intrucat se manifesta si acum, in preajma alegerilor. Intotdeauna s-a asteptat o desteptare a PDL-ului, care se pare ca nu va mai veni.

Sa nu se transforme intr-un somn etern, care sa genereze o iesire din viata politica. Exista o lipsa uriasa de corelare central – local, de parca partidul si-a asumat deja faptul ca va pierde alegerile locale. Devine tot mai clar ca nu exista o strategie, cel putin pentru alegerile locale.

Probabil, ofensiva se focalizeaza pe alegerile parlamentare, fiind stiut faptul ca acestea pot inclina balanta si la nivel local (prin conditionarile bugetare aduse alesilor locali).

5. Baza pe locomotiva Basescu

Mult timp, liderii PDL s-au bazat pe carisma presedintelui Basescu. S-a crezut mult timp ca Basescu mai poate functiona ca o locomotiva electorala. De altfel, este posibil ca aici sa fie cheia din spatele intentiei presedintelui Basescu de a-si scurta mandatul prezidential. Pentru a redeveni o locomotiva la alegeri.

Cu ceva timp in urma se vorbea chiar de modelul Putin. Ceea ce ar fi insemnat ca ne-am fi putut astepta sa-l vedem pe Basescu in rol de premier dupa alegerile din toamna.

Totusi, cand a fost destul de clar ca Basescu nu mai este o locomotiva, s-a mers, dupa tergiversari prelungite, pe o construirea unei noi locomotive.

6. Mesianismul lui Ungureanu

Adica, pe imaginea lui Mihai Razvan Ungureanu. Din pacate, MRU a venit in pozitia de premier fara o strategie punctuala, rapida, mai ales in contextul actual, cand asteptarile erau uriase de la el.

Daca ar fi majorat salariile, asa cum se tot anunta inca de anul trecut, ar fi absorbit tot capitalul acestei masuri. De aceasta masura insa va beneficia tot USL, desi a fost „mosita” de PDL. Ungureanu trebuia sa actioneze rapid, sa puna in practica rapid cateva masuri.

Dar premierul Ungureanu nu a luat nici o decizie mare, indrazneata, rapida care sa-i asigure un viitor politic cu adevarat prolific. O masura care sa vina pe asteptarile populatiei si care sa-i asigure sustinere lui Ungureanu in viitor. Mai mult, ideea de a realiza o miscare politica urban-educata in jurul lui Ungureanu va fi sortita esecului deoarece nu va avea substanta combativa. Tocmai pentru ca Ungureanu nu a dat nici un motiv pentru a fi sustinut. Nu a avut substanta combativa si nici nu a luat nici o masura importanta.

Mai mult, a intarziat decizii importante, cum sunt cea a majorarii salariilor sau a restituirii CAS-ului oprit ilegal din pensii (desi decizia Curtii Constitutionale, care o declara ilegala, era din marte). Aceste acte, nefiind realizate la timp, au mai dat lovituri importante PDL-lui. Iar USL isi va asuma acum toate aceste decizii, salarii, pensii, Schengen. In viata conteaza finalul actiunilor!

7. Lipsa unor lideri cu bune calitati oratorice

Si nu doar lui Ungureanu i-a lipsit substanta combativa. Nici PDL nu a avut pana acum substanta combativa. PDL-ului ii lipsesc lideri cu bune calitati oratorice (sau are prea putini), dar si armata necesara de consilieri care sa realizeze constructii argumentative puternice.

Doar Basescu a fost inconjurat de asltfel de consilieri, nu si partidul. Iar acest lucru s-a vazut in emisiunile politice de la TV, unde nu s-a cristalizat nici un lider cu o puternica forta combativa (poate, partial, cu exceptia lui Valeriu Tabara).

8. Lipsa de comunicare

In plus, acest lucru s-a vazut in lipsa crasa de comunicare dintre PDL si populatie, in acesti ultimi ani de criza. Populatia ar fi trecut mult mai usor peste criza, daca mai multi lideri din PDL (incepand cu premierul) ar fi avut abilitatea sa explice populatiei ce se intampla in aceasta perioada. Caci aceasta a fost marea problema a PDL-ului din acesti ani: lipsa uriasa de comunicare.

Care a venit din comoditate (certitudinea ca locomotiva Basescu va readuce partidul la un scor favorabil sau ca USL se va rupe inainte de alegeri) sau din incapacitate (incapacitatea liderilor democrat-liberali de a explica populatiei problemele cu care se confrunta tara, dar si incapacitatea de a combate argumentativ ofensiva verbala a opozitiei).

A lipsit o strategie de comunicare sau, daca a existat, nu au fost „culese roadele ei”, nu a fost pusa in practica. Cei de la varful PDL stiu la ce ne referim cand spunem ca nu au fost culese roadele.

9. Lipsa de pe internet

In plus, un corolar al acestei absente comunicationale se observa foarte clar pe internet, unde PDL are o prezenta anemica. Chiar si PP-DD este mai activ. In ultimul timp a inceput sa se mai miste ceva, dar slabut. USL (si, in special, PSD) este extrem de activ, sunt numeroase grupuri USL-iste, foarte active si cu mii de membri. Acest fapt creeaza o unitate puternica si o fidelitate crescuta. Plus lipsa de bloggeri, de comentatori PDL-isti. Acest fapt se coreleaza, de altfel, cu punctul 7 (lipsa liderilor cu bune calitati oratorice).

Prezenta lor era si este obligatorie pe internet, singurul mai activ fiind Wiliam Branza, dar focalizarea sa este preponderent externa (fapt partial normal prin circumscriptia sa). Multi lideri PSD discuta pe internet, isi prezinta emisiunile TV si radio la care merg, cer opinii, discuta. Exista interactivitate. Acesta nu este viitorul, este prezentul!

10. Noi o ducem bine. Voi?

Un alt fapt care a generat o atitudine potrivnica partidului au fost gesturile nepotrivite, care au scos in evidenta distanta dintre clase, dintre o posibila clasa bogata a politicienilor si, in speta, a PDL-ului, respectiv, clasa saracilor, a poporului. PDL nu a coborat in mijlocul poporului, cand acesta a avut nevoie de el. Adica acum, in criza. Mai mult, cand a facut-o, a facut multe greseli. A

mintim doar una: pantofii oferiti de Elena Udrea sinistratilor! Dar nu doar acest fapt, intrucat, daca ar fi fost in mijlocul poporului, aceste gesturi ar fi fost uitate, s-ar fi trecut peste ele. Exact cum s-a intamplat cu Tariceanu, care a intrebat o sinistrata daca vrea sa-i construiasca hotel. Bine, a trecut mai mult timp de la acest incident al fostului premier, s-a uitat mai rapid.

Dar ideea e alta: daca PDL ar fi suferit alaturi de popor, cu gesturi simbolice, altfel ar fi fost privit de popor. Dar, intrucat nu s-a intamplat acest lucru, ruptura dintre partid si popor s-a adancit continuu.

11. Cruciada lui Basescu

Si ar mai fi un lucru. De fapt, doua lucruri inter-conectate. In primul rand, cruciada justitiara a presedintelui Basescu. Care a fost indreptata de multe ori impotriva membrilor din propriul partid, intr-o masura mult mai mare decat impotriva celorlalti. Acest fapt a creat instabilitate in PDL, a naruit senzatia de unitate, de grup unit, de forta unita.

Practic, multi dintre membrii de vaza ai PDL nu s-au mai simtit bine, in siguranta in interiorul partidului. A nu se intelege gresit! Orice actiune infractionala trebuie deferita jusitiei. Nu spunem ca cineva trebuie protejat. In nici un caz! Dar parca elanul justitiar al lui Basescu a fost indreptat mult mai profund impotriva propriului partid decat impotriva altora. Parca a fost mult mai drastic cu „odraslele” sale decat cu vecinii. Ceea ce a creat nesiguranta in partid, vulnerabilitate.

12. Acapararea administrativa

Pe de alta parte, si unii membrii ai partidului au stimulat acest elan. Multe din actiunile unora din membri, actiuni ce erau suspectate ca fiind ilegale, au dat nastere ideii ca PDL ar actiona exact cum actiona PSD pe vremuri. Da, a ajuns sa fie vazut ca un partid unic, care acapareaza tot. De asta si exista acum aceasta ura impotriva tuturor partidelor.

Poate din acest motiv reactiona si Basescu mult mai drastic, dar aici a aparut si un efect pervers. Vrand sa arate ca orice act ilegal savarsit de vreun membru PDL este aspru pedepsit, nu s-a reusit decat sa se faca valva foarte mare in jurul acestor subiecte. Iar populatia a retinut doar prima parte: posibilul act ilegal, nu si reactia impotriva acestui act.

Concluzie

Cam acestea sunt cele doisprezece ‚erori’ sau deficiente care, credem noi, au determinat scaderea uriasa in sondaje a Partidului Democrat Liberal (PDL). Dupa cum spuneam, acum urmeaza partea reconstructiei (desi suntem in al treisprezecelea ceas) sau a disparitiei.

Dar exista o strategie a reconstructiei? Econtext va incerca sa schiteze o astfel de strategie in zilele urmatoare.


duminică, 3 iunie 2012

Criminala prostituata care si-a transat clientul a ajuns VICTIMA


Acum se dezbate la ANTENA 3 si Romania TV cazul studentei ucigase de la Timisoara, care a nascut un copil malformat ,mort, ca nu a avut conditii in penitenciar, nu a mancat mancare corespunzatoare, ca a stat cu o fumatoare in celula,si cand nu se stia de sarcina a fost tratata cu antibiotice, mare gresala.
Reclama fatuca si faptul ca a cumparat medicamente din banii proprii si nu a primit vitamine gratis:)))
Control medical pentru ea a fost de 40 de ori. Ce viitoare mama in libertate, are asa tratament bun?
Nu se simte bine nici fizic, nici psihic criminala, dar pe noi cine ne intreaba daca ne simtim bine fizic sau psihic in tara asta de nebuni? Ucigasa a stiut ca copilul are malformatii dar, a vrut sa-l faca ca sa scape de puscarie. Sa stea toata viata libera si sa il trateze ca pe un animal fara nici o raspundere fata de el. Doar pentru binele ei, sa fie libera toata viata cat tinea viata copilului.
Important ca sotul criminalei vrea despagubiri.
Trebuie sa facem o crima rasunatoare,asa cum a facut Carmencita, cu taierea in bucatele mai marunte a clientului ei,cand era inca cald,si cu sangele suroind la bagat in valize, ca sa fim si noi tratati ca niste vedete.
Mancatoarea de c... moderatoare la tv. combate tot timpul ca, ucigasa a fost asigurata ca va avea un copil sanatos.
Sotul,un nevinovat traficant de droguri spune ca sotia nu a beneficiat de conditii, la toate reclamatiile facute de criminala.
PRESA ESTE DE VINA CA SE SCOATE IN EVIDENTA ACEST CAZ DEMENTIAL, FATA DE VIATA NOASTRA A CELOR LIBERI SI NEVINOVATI.
A venit si Paula Iacob,avocata criminalei, care da cu gura in apararea ucigasei si a traficantului de droguri care a facut 10 ani de puscarie. Tot ea spune ca ii e greu sa creada ca criminala asa de frumoasa a putut face asa o crima odioasa???:(((( Sotul ,aproape plangand, spune ca testul de sarcina l-a cumparat din bani proprii :))))
Imi vine sa sparg televizorul si cred ca s-a intors totul cu susul in jos.
Conditia pentru amor neprotejat a unei puscariase cu un puscarias a fost libera, fara nici o grija,gardienii le-au tinut lumanarea. Te baga emisiunile astea cretine in balamuc, cu viziunea lor cretina.

joi, 19 aprilie 2012

BLEJNAR A PLECAT, A LUAT SI BANII CU EL , DORMIŢI LINIŞTIŢI !

















De fapt, titlul articolului de față ar fi putut să sune la fel de bine ”Dormiți liniștiți, Ungureanu lucrează la partidul dumneavoastră!”. Partid care s-ar putea să fie un fel de FNI politic.

De undeva din înaltul Cotrocenilor și cu acceptul unor porți mai înalte sau mai scunde din exterior, premierul-tocilar MRU s-a apucat de o construcție politică. El e ”Albă ca Zăpada” iar piticii, ceva mai mulți de șapte, pot fi grupul Baconschi-Macovei-Preda-Paleologu din PDL, intelectualii aserviți care-și spun ”Noua Republică” (domnii Mihai Neamțu, Papahagi și alte non-entități politice), cugetători gen Lăzăroiu, plus ceva oameni de la PNL, îndepărtați datorită iresponsabilității lui Crin Antonescu din partid.

În scopul rescrierii basmului, domnul Ungureanu avea nevoie de un sacrificiu ritual, de omorârea unui balaur. Monstrul de neclintit, de șapte tone și cu șapte era Sorin Blejnar. Supranumit ”regina corupției din vămi”, posesor al unui palat-hangar și al unor limuzine tocmai justificabile pentru un bugetar, exponent al grupării Ghiță Falcă-Udrea din PDL, domnul-pușculiță părea de neclintit. Numai că, hap, apare arhanghelul Mihăiță din Iași, îi arde pe motiv de nod în fisc o mandolină-n cap și-l răpune. Mai mult decât atât, îl înlocuiește cu amicul meu din copilărie Șerbănică Pop, un băiat tânăr, cu studii de anvergură și cu relații externe via Mihai Tănăsescu, un om după chipul și asemănarea prototipului de membru de partid ungureanist.

Mi-e teamă însă că toată povestea asta e doar o operațiune de PR. Pe deoparte, vorba rapsodului Mărgineanu, ”Blejnar nu e moartă, Blejnar se transformă”. Bărbatul de stat și de partid construit din falca Udrei nu mai e șef suprem la ANAF, dar a rămas staroste peste o direcție de puricat mari averi, unde poate să-și vadă mai discret de treabă. Pe de altă parte, dacă e să ne uităm cu atenție în ochii premierului și ai oamenilor lui, în lentilele ochelarilor de ”intelectuali de rasă” cu operă tunsă la zero se reflectă tot chelia lui Băsescu.

miercuri, 11 aprilie 2012

Băse, mergi la consult, taică!



Știe cineva dacă în ultimele zile locatarul șef de la Cotroceni a fost mușcat cumva de vreun câine sau vulpe turbată și nu nu și-a făcut cumva vaccinul antirabic? Pentru că prin modul în care a acționat se pare că a luat-o zdravăn pe arătură! Ba trimite scrisori liderilor opoziției, milogindu-se să-i accepte proiecte politice populiste, ba asmute organele de anchetă împotriva unui ministru care nu vrea să dea avize pentru niște afaceri mai mult decât dubioase și în dauna țării, ba dă ordine imperative unui nou ministru numit în funcție - ca și cum acesta i-ar fi subordonat -, ba revine din nou cu vechea obsesie cum că mogulii din presă sunt vinovați de toate relele din România ș.a.m.d.
Așa că, taicule, fă un drum repede la medicul specialist până nu e prea târziu, vezi că vin alegerile și să nu cazi cumva într-o pasă și mai neagră, să te găsim atârnat cumva cu un cordon de clanța ușii când oi vedea rezultatele scrutinelor!

luni, 9 aprilie 2012

La UNPR acum vin si curvele nu numai tradatorii.



Lavinia Şandru a declarat , după ce PIN, partidul condus de ea, a fuzionat prin absorbţie cu UNPR, că nu va mai permite nimănui să afirme că Uniunea condusă de Gabriel Oprea este un partid al trădătorilor.Si are dreptate, de data asta UNPR a absorbit o curva nu un tradator, Lavinia netinand cont de faptul ca barbatul care i-a facut un copil intamplator a ajuns acum la PSD.

“Din acest moment îmi permit să spun, suntem cu toţii membrii UNPR, iar dacă cineva îşi va mai permite să spună despre acest partid că este un partid al trădătorilor, va avea de-a face cu mine. Nu sunt o trădătoare ”, a atras atenţia Lavinia Şandru într-o conferinţă de presă, după ce PIN a fuzionat prin absorbţie în cadrul UNPR.

Ea a mai spus că PIN a decis să fuzioneze cu UNPR pentru că în România este nevoie de o construcţie de centru-stânga care să fie capabilă să asigure stabilitate în societatea românească. “PIN a decis să intre în UNPR într-un moment în care România are nevoie de o costrucţie de centru-stânga capabilă să asigure stabilitate în societatea românească, România are nevoie de noi acum şi am considerat că trebuie să ne unim forţele tocmai pentru că este un moment dificil pe care trebuie să-l depăşim cu toţii”, a mai explicat Lavinia Şandru.

La rândul lui, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a spus despre PIN că s-a remarcat prin perseverenţa cu care a abordat temele specifice stângii. “UNPR a demonstrat că este un partid de centru- stânga responabil (...), iar PIN s-a remarcat prin perseverenţa cu care a abordat temele specifice stângii şi a fost o voce puternică în spaţiul public, sunt sigur că vom avea o colaborare foarte bună”, a spus Oprea, care a precizat că obiectivul Uniunii este de minim 10 % la alegerile viitoare.

Agentia cu stiri de cacat despre imputitul BASESCU

COPY / PASTE MY BANNER




MyRoHOST - Shared Hosting , Reseller, Register domains

DA CLICK pe bannerul de mai sus, castigi 5$ LA INSCRIERE !



Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

PUBLICITATE