SUCCESIUNEA RAULUI

de Valentin Nicolau

Traian Basescu nu a fost niciodata un personaj dedublat, nu a fost Dr. Jekyll si Mr. Hyde ai politicii romanesti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducator, pentru ca intruchipeaza deopotriva mitocania si smecheria periferiei. Te minte cu nerusinare, facandu-te intre timp la buzunar, fara sa i se miste vreun muschi pe fata. Devine expresiv ca un cioclu doar cand anunta o noua tragedie pentru romani sau cand, asemenea unui clovn had, il apuca hahaitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. Dupa ce ai avut de-a face cu el, esti mai sarac si mai umilit. Cum periferia domina numeric centrul, plus tradarea intelectualilor care au validat miseleste „un pseudo-Cezar care de fapt e insusi Mamona”, s-a creat premisa recunoasterii populare intr-o democratie de tip Vacanta Mare. La suprafata – manelismul politic Traian Basescu cu sprit si dansuri din buric, dedesubt – bani multi si putere ametitoare.

Fiind un rau viguros, Traian Basescu a fost revelatorul tradarilor, meschinariilor si neputintelor romanesti. Rascolind murdaria din subsolurile societatii, a favorizat aducerea la suprafata a mizeriilor si a facut purulente bubele ascunse. Pare a fi si singurul beneficiu care va ramane dupa el. Presedintele-jucator a fost si ramane doar un presedinte-impostor pus pe harta si jaf si care din joaca a falimentat o tara, a flamanzit un popor. A jucat destinul tarii la ruleta istoriei personale, mizand totul pe blond. Crimele sale sunt cu premeditare, chiar daca lasa sa se-nteleaga ca stie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipeaza vinovatia democratizand eroarea si proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpa in carca unei conduceri colective reprezentate de Guvern si de Parlament, la modul general, de clasa politica manipulata de moguli.

Dupa modelul presedintelui, guvernarea a prefacut minciuna, nedreptatea si jaful in principii calauzitoare. Devenit captiv camarilei lui Traian Basescu, statul roman si-a modificat personalitatea si comportamentul dupa chipul stramb al stapanului. Vedem un Cotroceni in permanent delir, la Palatul Victoria, un Gaga intors cu cheia, iar pe intelectualii de serviciu ai puterii cum se chinuie sa-si ridice propriile statui la televiziunea publica. Spectacol sinistru al unei puteri monstruoase si caraghioase in acelasi timp. Totodata, cei care nu s-au lasat manjiti cu portocaliu nu reusesc decat sa supravietuiasca. Asa a ajuns pesimistul sa spuna „Mai rau nu se poate!”, iar optimistul sa-i raspunda „Ba se poate!”

Pana de curand n-am putut sa-mi explic ce i-a impins pe romani, in urma cu un veac si jumatate, sa aduca si sa accepte un domn strain. Experienta traita in epoca Basescu ma face sa cred ca atunci, ca si acum, au fost suficiente motive. Doar ca acum, altfel decat atunci, domnitorii nu se mai importa. Este suficienta binecuvantarea ce-o primeste cel care se-nchina Marelui Licurici pentru a ajunge vataf peste feuda romaneasca.

Basescu e o pacoste pentru Romania, s-au lamurit cei mai multi. Problema e cine vine dupa? Are cine sa-l inlocuiasca, exista un lider credibil si capabil de a guverna altfel? In pofida faptului ca Traian Basescu a coborat standardul de presedinte atat de jos, incat cetateanul s-ar multumi cu oricine numai sa se vada scapat de pacostea hahaitoare, nici un nume-alternativa nu starneste cu adevarat entuziasmul. Asta ii da posibilitatea lui Traian Basescu sa-si pregateasca succesorul in care se va reincarna. Cu banii stransi din furaciuni, cu serviciile Serviciilor si sprijinul Marelui Licurici, romanii vor fi determinati sa aleaga iarasi raul cel mai mic, bucurandu-se ca traiesc in democratie, proslavind economia de piata. Abia dupa alegeri vor constata ca „raul cel mai mic” creste uluitor de repede.