Inainte de 89, asa zisa nomenclatura comunisto-ceausista abandonase de mult orice încredere și orice interes, fie el și formal, pentru marxism-leninism. Portretele ‘dascălilor’, Marx, Engles, Lenin apăreau din ce în ce mai rar, înlocuite fiind de o unică imagine, omniprezentă: aceea a lui Nicolae Ceaușescu. În fapt, dacă Ceaușescu se bucura de un dram de popularitate, nu era în rândul activiștilor de rang înalt ci mai de grabă în umilitul popor, între aceia din reprezentanții lui care, după expresia poetului, abia cugetau la ziua cea de mâine. Nomenclatura ajunsese de un cinism total, nu visa decât la binele individual și practica idolatria mărfii cu o devoțiune fără limite. Dacă exceptăm o minusculă grupare din anturajul imediat al iubitului conducător care se temea de schimbare fiindcă era pusă în discuție chiar existența ei fizică (viitorul a arătat că nu aveau de ce să se teamă chiar atât de tare) putem spune că masa largă a activiștilor de partid importanți și mijlocii îl detesta pe liderul carismatic și îl resimțea ca pe o povară. Fără ‘El’ și fără ‘Ea’ ar fi fost mult mai liberi! Libertatea fiind înțeleasă ca posibilitatea de chiverniseală, fără tributul de lingușire și slujire preaplecată lui Ceaușescu.Impletita cu nomenclatura, securitatea avea si ea aceleasi idealuri,dornica sa-si transforme banii stransi la saltea in capital.
În ultima vreme mi-a devenit din ce în ce mai clar că nu există revoluții pur populare. Există totdeauna un stimulent extern, o grupare, o ‘putere străină’. Cuplată cu nemulțumirea, revolta prinde rădăcină și generează schimbarea de regim. Această pereche: grup complotist – mase ajunse la capătul răbdării este cheia revoluției. Este o falsă întrebare dacă în decembrie 1989 a avut loc sau nu o revoluție. Esența revoluțiilor este perechea complot-explozie populară.
‘Organigrama’ revoluției române este deocamdată necunoscută, deși multe date sunt publice. Un lucru apare sigur, anume că nomenclatura de partid dar mai ales structurile de putere, și dintre acestea aparatul represiv al Securității au jucat un rol esențial. Motivația era clară: consumerismul ca principală ispită și dorința de-a se debarasa de familia fatală și de acoliții ei cei mai apropiați. Comunismul ceausist s-a dovedit un mare râu care s-a vărsat în fluviul capitalismului contemporan.
Această stare de fapt am trăit-o, dar nu pot spune că am înțeles-o de la început. În 1990 militam pentru etatizarea Gospodăriei de Partid și folosirea veniturilor rezultate în favoarea unei fundații pentru ajutorarea copiilor aflați în condiții precare, orfani, locuitori ai azilelor, viitori copii ai străzii…pentru crearea unor societati mixte cu capital stat-privat. Ce idee absurdă, antiromânească … puținii care au citit au râs, au fost chiar câțiva care m-au întrebat ce m-a apucat.
În realitate, s-a petrecut exact contrariul: proprietățile statului au fost, practic, făcute cadou unui mic grup legat de fosta nomenclatură si securitate și câtorva profitori legați de ea sau aflați în locul potrivit la momentul potrivit. Spațiul public a fost și el «desacralizat», adică s-a putut construi anarhic, hidos, fără interes pentru binele comun. Acest proces a fost în bună parte subversiv, tăcut. Cei care au protestat a fost reduși cu blândețe la tăcere, conform principiului ‘poți vorbi, nu te ascultă nimeni’ (în franceză: ‘cause toujours’). Orice violență împotriva cârcotașilor ar fi fost contraproductivă.
In prezent, aceasi fosta nomenclatura si exponenti ai fostei securitati, deveniti intre timp capitalisti prosperi, au din ce in ce mai multe probleme cu regimul Basescu. Ei simt ca protestele de strada care au umplut Romania sunt benefice si pentru ei, si, probabil vor incerca din nou sa realizeze formula exploziva, complot-revolta maselor, debarasandu-se de clanul Basescu ,care, la fel ca si PUTIN, le-a spus: puteti sa va imbogatiti cat vreti dar nu puteti sa faceti politica!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu