"Nu mi-am echivalat niciodată studiile făcute în străinătate în România. Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare. Înţeleg foarte bine unde bateţi. Aceată problemă a echivalării este o problemă pur formală, ea trebuie făcută pentru cei care au nevoie să-şi echivaleze studiile", a declarat Daniel Funeriu.
Potrivit sursei citate, Daniel Funeriu a terminat clasa a XII-a la Lycée International des Pontonniers, din Strasbourg. În acelaşi oraş, şi-a luat şi diploma de inginer în chimie, dar şi titlul de doctor. În total, ministrul are 5 tipuri de studii, pentru care nu s-a făcut echivalarea în sistemul educaţional românesc pe care îl reprezintă. Pentru recunoaşterea diplomei de bacalaureat, ministrul ar fi trebuit să depună la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor, un dosar cu următoarele acte: o cerere scrisă, situaţia şcolară, şi diploma de bacalaureat cu o ştampilă specială, numită Apostila de la Haga. Dacă ar fi făcut acest lucru, studiile i-ar fi fost echivalate în 30 de zile.
Un telespectator Antena 3 a trimis lista cu absolventii liceului din Strasbourg in care se afla si DANIEL FUNERIU ,in dreptul caruia scrie PASSE SECOND GROUPE si nu ADMIS.
Este jenant sa avem un ministru al educatiei care la bacalaureat a obtinut PASSE SECOND GROUPE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu