ICR - un cacat antiromânesc

De ani de zile presa semnalează că ICR-ul condus de Horia-Roman Patapievici a devenit un institut care nu mai are nicio legătură cu cultura românească ş cu promovarea acesteia în străinătate.

Nu numai că ICR a devenit o sursă generoasă de venituri ş plimbări gratuite, dar, mai nou, institutul stăpânit Patapievici şi Mihăieş pare a se fi transformat şi în sponsorul intereselor antiromâneşti.

De pildă, filiala ICR din Republica Moldova a decis sponsorizarea cu o sumă importantă a unuia dintre profesorii care au votat pentru eliminarea materiei “Istoria Romanilor” din instituţiile de învăţământ preuniversitar de peste Prut, informează Romanian Global News. Este vorba de profesorul Igor Caşu, cel pe care mulţi intelectuali români de la Chişnău l-au poreclit “mancurtul educat”, un adversar declarat al ideii că basarabenii sunt şi ei tot români.

Lansat în vara acestui an, programul de burse „Alexandru S. Sturdza” iniţiat de ICR Chişnău şi dedicat în exclusivitate cercetătorilor şi oamenilor de cultură din Republica Moldova prevede acordarea a 6 burse de cercetare cu durata de 10 luni în valoare de 7.000 de dolari fiecare.
Unul din câştigătorii burselor „Alexandru S. Sturdza” acordate de ICR Chişinău în anul universitar 2011/2012 este conf. univ. Igor Caşu – bursă pentru domeniul “Studiul totalitarismelor”. Programul de burse „Alexandru S. Sturdza” este iniţiat şi finanţat integral de ICR Chişinău. Pentru anul universitar 2011-2012, valoarea burselor acordate este de 42.000 de dolari.
“Bursierii au fost selectaţi pe baza dosarelor de candidatură şi a proiectelor propuse, fiind depuse un număr total de 18 dosare. În vederea selectării câştigătorilor bursei, a fost constituit un juriu compus din personalităţi ştiinţifice din România şi Republica Moldova: dr. Mihail Neamţu (n.red.: un mare admirator al lui Traian Băsescu şi preşedinte al grupusculului Noua Republică) - director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc; dr. hab. Gheorghe Postică – prof. univ. istorie, ULIM; dr. Diana Dumitru, conf. univ., istorie universală secolul XX, Univ. Pedagogică de Stat «Ion Creangă» din Chişinău şiPetre Guran – director ICR Chişinău”, se arată chiar pe site-ul ICR.

Romanian Global News publică pe site-ul său lista celor care alături de Igor Caşu au votat în data de 7 martie 2012 într-o comisie constituită la iniţiativa ministrului Educaţiei din Republica Moldova, Mihail Şleahtiţchi, pentru eliminarea “Istoriei Românilor” ca obiect aparte din instituţiile de învăţământ preuniversitar de peste Prut.

Trebuie subliniat că profesorul de istorie Igor Caşu a absolvit în 1995 Facultatea de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (aceeaşi instituţie de învăţământ superior unde a studiat şi prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu) şi că este unul din protejaţii lui Vladimir Tismăneanu. De altfel, Caşu a şi făcut parte din comisia de la Cotroceni condusă de Tismăneanu - Comisia pentru Analiza Dictaturii comuniste din România, acolo unde s-a ocupat de capitolul privind teroarea comunistă în RSS Moldovenească.

Igor Caşu nu face niciun secret din orientarea sa pro-rusă, el pronunţându-se în acest sens în ziarele de la Bucureşti, culmea!, chiar în cele ale propagandei cotroceniste. Nu mai departe de data de 3 martie 2012, Caşu spunea într-un interviu acordat “Evenimentului Zilei” că ”nimeni din Republica Moldova nu mai vrea unirea cu România” şi îş expunea convingerile sale potrivit cărora o ipotetică unire ar fi dăunătoare şi inutilă pentru moldoveni.

Ei bine, acestui personaj statul român condus şi reformat de Traian Băsescu şi PDL îi plăteşte o bursă generoasă prin ICR, în timp ce domnul cu pricina acţionează şi predică împotriva intereselor româneşti. Şi atunci cum rămâne cu grija imensă pe care regimul Băsescu o poartă moldovenilor de peste Prut?! Să fie vorba doar despre o grijă care apare brusc în anii electorali, atunci când lui Băsescu şi pedeliştilor le convine să plângă prefăcut pe umerii cetăţenilor moldovenii, în schimbul obţinerii de voturi?! Că în rest, nu-i aşa, sponsorizăm fără pic de jenă via ICR sinecurişti adversari ai României?!

Cât despre ICR, instituţia condusă de intelectualul prezidenţial care l-a spurcat pe Mihai Eminescu, ce ar mai fi de spus?! E suficient iată să ne uităm la ceea ce fac hoardele de politruci angajaţi la ICR, iar apoi să ne reamintim ce este instituţia condusă de Patapievici şi care e conform legii de organizare misiunea Institutului Cultural Român: ”Instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”.

Cristina Horvat

INTELECTUALII BASISTI in Dilema Veche

După ani de zile în care a lipsit dezbaterea ideologică în România, intelectualii basisti se plang în Dilema Veche că stânga copleşeşte dezbaterile şi este anti-piață şi anti-concurență. În realitate rarele comentarii „de stânga” îndeplinesc astăzi rolul pe care dreapta îl îndeplinea în anii 90:

1. să semnaleze şi să corecteze derapajele antidemocratice – în special derapajele preşedintelui. Disprețul pentru popor şi democrație al preşedintelui se manifestă în întreținerea unui climat hiperpolitizat în spațiul public, caracterizat de dezbinare, dezinformare, de menținerea unei majorități compusă din traseişti politici, recrutați prin numirea unor indivizi altădată considerați „indezirabili”, de utilizarea referendumului în scopuri electorale, încălcarea oricăror reguli de separare a puterilor în stat, propagandă jenantă la televiziunea publică, abuzuri ale Jandarmeriei.
2. să critice corupția din aparatul de stat care se manifestă în special în relația ei cu firme private şi multinaționale care căpuşează statul. Noțiunea că statul este corupt iar firmele private nu sunt corupte este fie o iluzie a anilor 90 fie o dezinformare continuă: ca să existe corupți la stat trebuie să existe multinaționale care să îi mituiască să vândă resursele statului pe degeaba. Ca să existe corupție în administrația locală trebuie să existe firmele asociaților politicienilor.
3. să vegheze ca cei de la putere să nu vândă pe nimic ce a mai rămas din proprietatea statului unor grupuri de interese, să nu îndatoreze statul şi mai mult şi să nu pericliteze mediul şi bunăstarea oamenilor.

Ce fac în schimb intelectualii de dreapta? Se apără unii pe alții încercând să îşi explice de ce sunt fluierați Patapievici sau Pora, adoptă stilul băşcălios al preşedintelui în propagandă preelectorală, ignoră derapajele antidemocratice şi proiectele controversate de la Roşia Montană şi Bârlad (gaze de şist-Chevron), proiectează imaginea corupției numai în ograda opoziției sau în companiile de stat, niciodată în mediul privat, susțin cu argumente ilare reaganiste business-urile de privatizare pe ultima sută de metri ale PD-L, ignoră creşterea alarmantă a gradului de îndatorare sub conducerea PD-L intoxicând populația despre cum va risipi stânga banii, folosesc mişto-urile intime din Dilema de altădată în elitisme în care îşi arată disprețul pentru oamenii de rând.

La PLOIESTI Societatea Civila il vrea primar independent pe EUGEN CRISTESCU

• CRISTESCU EUGEN, 45 de ani,necasatorit, jurnalist si reprezentant al societatii civile prin Alianta pentru Drepturile Omului din Romania,in calitate de presedinte.
• Presedinte de onoare al Uniunii Asociatiilor de Proprietari Prahova.
• Absolvent al Facultatii de Drept Bucuresti,promotia 2004.
• Activez in presa de 13 ani,realizand si emisiunea "Incomod" la Prahova tv.
• Averea mea este compusa dintr-un apartament mostenit de la parinti si un autoturism achizitionat in leasing.
• Imi propun sa devin primar independent al municipiului PLOIESTI, si sa strang alaturi toti reprezentantii societatii civile ploiestene pentru ca impreuna sa creiem un sistem alternativ al administratiei locale.Prin parteneriat intre administratia locala pe care o voi conduce si societatea civila se vor imbunatatii serviciile,vom crea locuri de munca,asistenta medicala in spitalele subordonate primariei se va imbunatatii simtitor prin parteneriat si strangerea de fonduri europene,infrastructura va fi imbunatatita fara cheltuieli din bugetul local.
• Neavand nici o obligatie politica, serviciile din subordinea primariei vor fi conduse de oameni competenti,pe baza unor proiecte de management viabile.

UN DISCURS DE BALAMUC

Tandemul Basescu – Ungureanu functioneaza. Indiferent ce spun criticii acestora despre natura imorala a acestei combinatii politice. Intre un presedinte – jucator, care nu se mai bucura de credibilitate spre sfarsitul ultimului sau mandat, si un premier silitor si ascultator, parasutat in Palatul Victoria din functia de sef al spionajului romanesc. Un fel de, sa-i spunem, tehnocrat, care, pe zi ce trece, isi lasa barba de politician. Dar tandemul in sine, sub aspectul eficacitatii, merge mai departe. Si devine din ce in ce mai periculos. Atat pentru opozitie, cat si pentru coalitie. Lovitura de imagine, pe care a dat-o Traian Basescu in Parlamentul Romaniei, va fi contabilizata nu peste multa vreme in beneficiul lui Ungureanu. El poate deveni golgheter pe seama suturilor trase de Basescu in poarta poporului roman.

Sunt multe comentarii de facut, si au si fost facute, inclusiv de catre mine, pe seama discursului Presedintelui Traian Basescu din Parlamentul Romaniei. Sunt multe dezinformari acolo, ca sa nu le spun minciuni gogonate, si multe accente de un populism extrem. Dar pana la urma ce va retine cetateanul? O informatie extrem de simpla si de eficace, ca mesaj social si politic. Si anume ca exista o speranta confirmata de la cel mai inalt nivel al deciziei politice, ca salariile si pensiile amputate sa fie “reintregite”, conform expresiei domnului Traian Basescu. Si asta se va intampla, chiar daca legile vor fi incalcate si in dispretul bugetului de stat, si a angajamentelor asumate iresponsabil fata de FMI, cu cateva zile inainte de alegerile locale. Ce mai retine cetateanul? Intelegand sa interpreteze corect cuvantul “reintregire”, el va ajunge la concluzia ca va primi, din urma, ceea ce s-a amputat timp de aproape 2 ani si, in plus, veniturile vor reveni la nivelul din 2009. Si asta pentru ca cetateanul de rand este tentat sa faca o confuzie intre venituri si salarii sau pensii. El nu-si va pune prea multe intrebari privind sursa acestor bani.

In mentalul colectiv, romanii ar putea trage concluzia ca Presedintele Traian Basescu, profund preocupat de soarta lor, a numit un premier tanar si performant, care si-a facut o echipa la fel de tanara si performanta, si ca acest guvern a facut magie si a descoperit o solutie miraculoasa. Sa readuca acolo unde era nivelul de trai al romanilor, fara a le afecta in vreun fel viitorul.

Daca Ungureanu se va conforma, si nu ma indoiesc de acest lucru, atunci el va taia o parte din fondurile destinate Dezvoltarii, va face masive imprumuturi externe si va strange banii necesari pentru ca porunca prezidentiala sa fie indeplinita. Cu ce rezultate? Credibilitatea noului premier va creste exponential. Intr-o asemenea masura, incat PDL se va agata in trena lui pentru a obtine rezultate mai bune in alegeri. In al doilea rand, acelasi premier Ungureanu, la sugestia aceluiasi presedinte – jucator, a umflat fondul de rezerva, luand bani de la Dezvoltare si Transporturi, pentru a controla si mai bine primariile coalitiei in perioada preelectorala. Care, la schimb, vor primi bani.

O buna parte din Romania nehotaratilor, o buna parte din Romania tacuta, se va lasa ametita. Ungureanu castigand, astfel, un important capital electoral. Asta daca opozitia nu va lua contramasuri la fel de eficace.

Conform lui BASESCU, a fi STANGIST este o INJURATURA

Mi se pare foarte interesantă pornind de la declarația lui Traian Băsescu în care îl acuza pe Raed Arafat de opinii stângiste (într-un stil în care, dacă erai atent doar la formă și nu la conținut, mai degrabă părea că îl acuză de a fi furat ceva) și modul în care, în general, politicienii de la noi în țară se raportează față de opțiunea stângii politice, iar cei ce, din păcate doar cu numele, ar reprezenta opțiunea stângii nu dau nici un răspuns.

În România de mai mult de 20 de ani este la modă raportarea negativă la orice fel de mișcare de stânga. Adesea este folosit apelativul „stângistule” ca un soi de înjurătură. Această chestiune se întâmplă atât datorită traumei istorice aduse de stalinism cât și unei proaste înțelegeri a conceptului „socialism”. Am să încerc să arăt de ce ar fi extrem de utilă o mai bună înțelegere a acestui concept, și cum de fapt mulți oameni sunt de stânga neștiind că sunt, chiar denunțând în același timp un concept al „stângii” la care ei se raportează greșit.

Despre falsa impresie conform căreia stânga este în mod necesar autoritară

Distincția politică dreapta/stânga a fost dintotdeauna una tăiată cu toporul. În fond, poate mai important decât ce politici economice (de stânga sau de dreapta) alege puterea să facă este dacă puterea este autoritară sau libertariană din punct de vedere al drepturilor individuale. Distincția din topor a favorizat un discurs propagandist prin care s-a realizat o apropiere conceptuala ilegitimă între politicile economice de stânga și autoritarism, ca și când acestea ar veni în mod necesar împreună (doar două mari puteri au pretins că în URSS este un sistem socialist: SUA (căreia această idee îi folosea pentru a întări viziunea generală conform căreia capitalismul sălbatic este un soi de lege naturală și orice deviere de la el duce la un autoritarism de tipul celui din statul sovietic) și URSS (căreia ideea îi folosea pentru a se legitima în fața poporului în timp ce conducătorii distrugeau orice urmă a socialismului)).

Exact această percepție eronată asupra a ceea ce poate însemna conceptul „socialism” cauzează înțelegerea termenului în societatea noastră de azi ca un soi de înjurătură, iar declarația lui Traian Băsescu explicitează perfect această situație. Un om care doar a evidențiat că există anumite bunuri publice care nu trebuie să fie tratate doar ca mărfuri ajunge să fie acuzat că este „socialist” asumându-se automat o înțelegere autoritară a conceptului acesta (nu știu cum este de fapt Raed Arafat, nici nu mă interesează; obiectul discuției este modul în care conceptul „socialism” este prost înțeles).

Percepția asta este însă una înșelătoare și mi se pare dezamăgitor că nici un personaj public nu este dispus să evidențieze această chestiune și să își asume, fie el susținător al unui sistem liberal, sau unul social, că este necesară o pluralitate reală a opiniilor, nu de ridiculizarea oricăror opinii alternative.

Se poate distinge clar între politicile economice de stânga și autoritarism. Putem, cu siguranță, admite ca plauzibil un stat social în care se tinde spre asigurarea unei egalități de șanse cât mai mari, care este în același timp și libertarian, admițând că nu e treaba lui să reglementeze ce anume trebuie și nu trebuie să facă individul cu corpul său, ce trebuie să spună, etc.

Aici așa zișii libertarieni de dreapta vor obiecta; ei consideră că nu există mari diferențe între intervenționismul social prin care statul îi spune individului ce și cum să facă și intervenționismul economic prin care statul încearcă să redistribuie venituri pentru a asigura egalitate de șanse. Cum intervenționismul social nu este de dorit atunci pentru libertarieni automat statul trebuie să fie unul care nu intervine deloc nici social, nici economic; idealul ar fi pentru ei un stat minimal care să vegheze la respectarea legilor.

Despre cum drepturile negative și drepturile pozitive nu trebuie separate

În cadrul acestei discuții este foarte utilă distincția dintre drepturi negative și drepturi pozitive, adică dintre drepturi pe care statul, ca să le respecte, trebuie să nu acționeze asupra individului (spre exemplu dreptul la viață, la liberă exprimare, la liberă asociere, etc.)și drepturi pe care statul, ca să le asigure trebuie să acționeze (spre exemplu dreptul la educație, dreptul la sănătate, etc.). Cele dintâi vor fi găsite în toate legile de bază ale statelor liberale, iar statele așa-zis socialiste, în speță URSS, au revendicat că ele respectă drepturile pozitive, drepturi prea puțin sau deloc respectate în general de statele capitaliste.

O analiză asupra relației dintre aceste două tipuri de drepturi ne va arăta însă că ele nu pot fi separate. Aici ne este foarte util moto-ul extras din M. Bakunin conform căruia libertatea fără socialism este privilegiu și injustiție, în timp ce socialismul fără libertate este sclavie și brutalitate. Cu alte cuvinte dacă asigurăm doar drepturile pozitive, cum făceau statele staliniste unde indivizii aveau „dreptul” la educație, „dreptul” la sănătate, „dreptul” la locuință, ele devin pseudo-drepturi într-o societate în care individul devine supus statului care știe mai bine decât el cum trebuie să acționeze și să gândească. De asta socialismul fără libertate este sclavie și brutalitate (aici Bakunin își are meritul de a fi intuit avant-la-lettre oroarea totalitarismului cu față socialistă). În schimb dacă asigurăm doar drepturile negative ignorându-le pe cele pozitivă, adică, exact cum vor ultra-liberalii obținem privilegiu și injustiție. În ce măsură îl interesează pe Gigel, care a avut ghinionul să se nască la țară, într-o familie săracă, că poate gândi orice, poate călători oriunde, și are multe alte drepturi pe care nu apucă niciodată să și le exercite (sau măcar să le conștientizeze) forțat fiind de context să muncească dintotdeauna și pentru toată viața lui toată ziua pentru a fi sigur că are șanse să aibă ce mânca? Fără drepturi pozitive libertatea este un privilegiu de care beneficiază doar cei norocoși sau cei extraordinar de abili..

Dacă ne dorim cu adevărat să ne apropiem de idealul libertății trebuie să tindem atât spre respectarea drepturilor negative cât și a celor pozitive. Ambele sunt necesare, iar încălcarea uneia din categoriile acestea de drepturi va duce, în cel mai bun caz, la un stat injust, iar în cel mai rău caz la unul în care individul este tratat în mod direct ca instrument.

Despre cum drepturilor pozitive se pot materializa prin asigurarea bunurilor publice

Când Raed Arafat a declarat că nu este cazul ca serviciul de ambulanță să fie scos pe piața liberă nu a făcut nici mai mult nici mai puțin decât să indice un domeniu în care piața liberă ar putea reprezenta un pas înapoi, asta desigur dacă asumăm ca legitim dreptul universal la sănătate, și vrem un stat care să tindă spre o tot mai bună asigurare a acestuia.

Dată fiind o asemenea asumpție conform căreia există anumite drepturi pe care statul trebuie să încerce să le asigure cât mai bine, dacă suntem de acord că nu e vina noastră în ce mediu economic și social ne naștem și trebuie să avem șanse reale cât mai mari în viață indiferent din ce mediu provenim, atunci vom fi necesar siliți să admitem că nu toate bunurile publice trebuie transformate în mărfuri pe care agenții economici le vor furniza dacă acestea le pot aduce acestora profit suficient.

Revenind deci la distincția pe care ultra liberalii refuză sistematic să o observe dintre intervenționismul economic și cel social nu rămâne decât de spus că intervenționismul economic în anumite limite, nu doar că nu micșorează libertatea oamenilor, ci face posibilă existența acestei libertăți la modul real, nu doar ca propoziții în diverse legi, constituții sau declarații ale drepturilor oamenilor.

Socialismul în varianta sa libertariană

Este util să înțelegem că socialismul nu se confundă cu totalitarismul și autoritarismul, ba chiar mai mult, se poate spune că socialismul autoritar, nu este socialism real. În momentul în care cei ce acum se raportează negativ la un pseudo-concept al socialismului, vor înțelege socialismul în varianta sa libertariană mulți dintre ei, dacă sunt onești intelectual, vor fi siliți să admită că de fapt și cerințele lor sunt în linie cu ideea socialismului, iar cel mai bine asta pot auzi cei ce au urechi în Piața Universității zilele astea unde se strigă slogane precum:

Vrem spitale / Nu catedrale;

Bani de cercetare / Nu de catedrale;

Sănătate pentru toți / Nu doar pentru mafioți;

Noi vrem sănătate/Voi securitate.

O mai bună înțelegere a conceptului „socialism” și o raportare mai rațională și mai puțin legată de traumele trecutului așa zis socialist, de fapt doar totalitar, ne ar putea ajuta să înțelegem ce ne dorim de fapt de la stat.

Propaganda politică nu s-a schimbat în mod esențial, ci doar și-a schimbat fața, punându-și o mască mult mai reușită. Poate ar fi cazul să încetăm să ascultăm vocile publice care demonizează orice alternativă social-politică la sistemul pretins democratic, de fapt oligarhic din prezent și să gândim mai mult noi înșine. Într-o societate cu adevărat liberă există un pluralism real al opiniilor politice, și o căutare continuă a opțiunilor sociale și politice mai puțin rele decât cele deja existente, nu ridiculizarea tuturor alternativelor social-politice.

Cine conduce Romania de fapt

Inainte de 89, asa zisa nomenclatura comunisto-ceausista abandonase de mult orice încredere și orice interes, fie el și formal, pentru marxism-leninism. Portretele ‘dascălilor’, Marx, Engles, Lenin apăreau din ce în ce mai rar, înlocuite fiind de o unică imagine, omniprezentă: aceea a lui Nicolae Ceaușescu. În fapt, dacă Ceaușescu se bucura de un dram de popularitate, nu era în rândul activiștilor de rang înalt ci mai de grabă în umilitul popor, între aceia din reprezentanții lui care, după expresia poetului, abia cugetau la ziua cea de mâine. Nomenclatura ajunsese de un cinism total, nu visa decât la binele individual și practica idolatria mărfii cu o devoțiune fără limite. Dacă exceptăm o minusculă grupare din anturajul imediat al iubitului conducător care se temea de schimbare fiindcă era pusă în discuție chiar existența ei fizică (viitorul a arătat că nu aveau de ce să se teamă chiar atât de tare) putem spune că masa largă a activiștilor de partid importanți și mijlocii îl detesta pe liderul carismatic și îl resimțea ca pe o povară. Fără ‘El’ și fără ‘Ea’ ar fi fost mult mai liberi! Libertatea fiind înțeleasă ca posibilitatea de chiverniseală, fără tributul de lingușire și slujire preaplecată lui Ceaușescu.Impletita cu nomenclatura, securitatea avea si ea aceleasi idealuri,dornica sa-si transforme banii stransi la saltea in capital.

În ultima vreme mi-a devenit din ce în ce mai clar că nu există revoluții pur populare. Există totdeauna un stimulent extern, o grupare, o ‘putere străină’. Cuplată cu nemulțumirea, revolta prinde rădăcină și generează schimbarea de regim. Această pereche: grup complotist – mase ajunse la capătul răbdării este cheia revoluției. Este o falsă întrebare dacă în decembrie 1989 a avut loc sau nu o revoluție. Esența revoluțiilor este perechea complot-explozie populară.

‘Organigrama’ revoluției române este deocamdată necunoscută, deși multe date sunt publice. Un lucru apare sigur, anume că nomenclatura de partid dar mai ales structurile de putere, și dintre acestea aparatul represiv al Securității au jucat un rol esențial. Motivația era clară: consumerismul ca principală ispită și dorința de-a se debarasa de familia fatală și de acoliții ei cei mai apropiați. Comunismul ceausist s-a dovedit un mare râu care s-a vărsat în fluviul capitalismului contemporan.

Această stare de fapt am trăit-o, dar nu pot spune că am înțeles-o de la început. În 1990 militam pentru etatizarea Gospodăriei de Partid și folosirea veniturilor rezultate în favoarea unei fundații pentru ajutorarea copiilor aflați în condiții precare, orfani, locuitori ai azilelor, viitori copii ai străzii…pentru crearea unor societati mixte cu capital stat-privat. Ce idee absurdă, antiromânească … puținii care au citit au râs, au fost chiar câțiva care m-au întrebat ce m-a apucat.

În realitate, s-a petrecut exact contrariul: proprietățile statului au fost, practic, făcute cadou unui mic grup legat de fosta nomenclatură si securitate și câtorva profitori legați de ea sau aflați în locul potrivit la momentul potrivit. Spațiul public a fost și el «desacralizat», adică s-a putut construi anarhic, hidos, fără interes pentru binele comun. Acest proces a fost în bună parte subversiv, tăcut. Cei care au protestat a fost reduși cu blândețe la tăcere, conform principiului ‘poți vorbi, nu te ascultă nimeni’ (în franceză: ‘cause toujours’). Orice violență împotriva cârcotașilor ar fi fost contraproductivă.

In prezent, aceasi fosta nomenclatura si exponenti ai fostei securitati, deveniti intre timp capitalisti prosperi, au din ce in ce mai multe probleme cu regimul Basescu. Ei simt ca protestele de strada care au umplut Romania sunt benefice si pentru ei, si, probabil vor incerca din nou sa realizeze formula exploziva, complot-revolta maselor, debarasandu-se de clanul Basescu ,care, la fel ca si PUTIN, le-a spus: puteti sa va imbogatiti cat vreti dar nu puteti sa faceti politica!

Ce iar face nemtii lui BASESCU?

Președintele Germaniei, Christian Wulff, fost prim ministru de land, a demisionat după cel mai scurt mandat din istoria Germaniei. De asemenea, este pentru prima dată când Parchetul cere ridicarea imunității pentru un președinte în funcție și asta nu pentru că le lipsește curajul…ci pentru că n-a mai fost cazul. Mă miră faptul că n-a fost nevoie de un desant de procurori români de la D.N.A.-ul lui Daniel Morar, însoțiți de indispensabilii mascați, care să-i învețe cum e cu anticorupția. N-am auzit nici ca ambasadorul american sau cel olandez să fi făcut radiografia națiunii germane și să le dea indicații pe cine să lege și pe cine nu, să acuze faptul că membrii Bundestagului au imunitate sau că Bundestagul ar deveni astfel o barieră în calea legii.

Aștept cu nerăbdare o declarație a lui Günther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului german, unul dintre cei mai fervenți avocați ai acuzarii si ai monitorizării României de către Comisia Europeană sau, cu alte cuvinte, unul dintre cei la care se apelează atunci când este nevoie de mesaje “anticorupție” în media românească. Și, pentru că soția celui menționat anterior a fost un pic consilier la Monica Macovei, aș vrea s-o văd în aceeași conferință de presă și pe campioana reformelor de cacat din Romania

Redevenind serioși, evident că nu mă aștept ca ambasadorii amintiți să-și permită un asemenea afront în Germania, dl. Günther Krichbaum mă îndoiesc că va da mesaje, Monica Macovei nu mă interesează. Cât despre șeful D.N.A. sunt convins că nu va fi solicitat și din cauza faptului că, în opinia domniei sale, un președinte este imun în fața justiției, inclusiv pentru fapte penale de drept comun.